Perioada: 8 octombrie – 21 octombrie 2025
Tarif: 850 euro
Telefon: 0232 – 267.002 / 0232 – 258.103 / 0731.757.149 (whatsapp)
8 octombrie – 9 octombrie 2025 || Iaşi – Istanbul
Plecare din Iaşi la ora 1530 din parcarea „Cinema Victoria” pe traseul Roman – Bacău – Focşani – Buzău – Bucureşti (centură) – Giurgiu – Stara Zagora – Harmanli – Edirne – Istanbul, unde vom sosi în jurul amiezii (în funcţie de trafic şi vamă). Vă recomandăm o sesiune de cumpărături în cartierul Laleli sau în Bazarul din Istanbul, una dintre cele mai mari pieţe acoperite din lume, cu peste 4.000 de magazine.
Cazare în Istanbul – hotel 4****.
10 octombrie 2025 || Istanbul
Mic dejun. Dimineaţă tur de oraş pietonal cu însoţitorul de grup cu admirarea principalelor obiective: Hipodromul antic – locul unde se organizau curse de car şi alte activităţi sportive în perioada bizantină, astăzi fiind un parc faimos cu monumente reprezentative precum: obeliscul egiptean, coloana lui Constantin, coloana lui Serpentine din Delphi, fântâna lui Wilhelm II; Moscheea Albastră – construită în secolul al XVII-lea de sultanul Ahmet I, singura moschee cu 6 minarete din Turcia; Biserica Sfânta Sofia – cea mai mare catedrală din lume în momentul în care a fost construită în secolul al VI-lea, transformată de către turci în moschee după cucerirea Constantinopolului în anul 1453. Continuăm turul pietonal cu biserica Sfânta Irina (singura biserică din vechiul Constantinopol care nu a fost niciodată convertită în moschee), precum şi cu Cisterna Basilica – un rezervor subteran bizantin. Opţional, vă propunem o seară turcească. Programul include: cină servită pe un vapor, muzică, spectacol cu dansuri orientale, pachet de băuturi răcoritoare şi alcoolice, transfer dus-întors cu autocarul, însoţitor de grup.
Cazare în Istanbul – hotel 4****.
11 octombrie 2025 || Istanbul – Ankara
Mic dejun. Ne îndreptăm spre Ankara, capitala Turciei, unde vizităm Mausoleul K. Ataturk (Mustafa Kemal Ataturk a fost fondatorul şi primul preşedinte al Turciei, fiind personalitatea cea mai importantă a ţării).
Cazare în Ankara – hotel 4****.
12 octombrie 2025 || Ankara – Nevsehir
Mic dejun. Ne continuăm călătoria spre ținutul Capadoccia.
Cazare și cină în Ürgüp/Nevşehir – hotel 4****.
13 octombrie 2025 || Nevsehir
Mic dejun. Vizităm orașul subteran Kaymakli, admirăm Castelul Uchisar (exterior) cu turnul sub formă de fagure, Muzeul Goreme, Valea Porumbeilor și Valea Goreme.
Cazare și cină în Ürgüp/Nevşehir – hotel 4****.
14 octombrie 2025 || Nevsehir – Antalya
Mic dejun. Opțional, plimbare cu balonul în zona Capadoccia (~1h). Continuăm călătoria spre Antalya. Traversăm Platoul Anatoliei, pe vechiul “drum al mătăsii” prin Aksaray și Konya.
Cazare și cină în zona Antalya – hotel 4****.
15 octombrie 2025 || Marmaris
Mic dejun. Timp liber la dispoziția turiștilor. Servim prânzul (opțional, contra cost) și apoi ne deplasăm spre Marmaris, stațiune pitorească aflată la confluența Mării Egee cu Mediterana.
Cazare și cină în Marmaris – hotel 4****.
16 octombrie 2025 || Marmaris – Rhodos
Mic dejun. Timp liber în stațiune sau opțional croazieră în Insula Rhodos, una din cele mai atractive insule grecești. Admirăm: Aleea Cavalerilor, Palatul, orașul vechi. Sosire în stațiune la ora 1700.
Cazare și cină în Marmaris – hotel 4****.
17 octombrie 2025 || Pamukkale – Kușadasi
Mic dejun. În prima parte a zilei vizităm Pamukkale, după care ne îndreptăm spre Kușadasi.
Cazare și cină în Kușadasi – hotel 4****.
18 octombrie 2025 || Efes – Selçuk
Mic dejun. Vizităm: Efes – cel mai bine conservat sit arheologic din Turcia, apoi Casa Fecioarei Maria. Ne vom opri și la Selçuk pentru a vizita Basilica și Mormântul Sfântului Ioan.
Cazare și cină în Kușadasi – hotel 4****.
19 octombrie 2025 || Bergama – Troia – Gelibolu
Mic dejun. Ne vom opri în Bergama, apoi în Troia, care este un oraș legendar (locul unde s-a desfășurat Războiul Troian, așa cum este descris în Ciclul războaielor troiene). Ne continuăm drumul spre Gelibolu.
Cazare în Gelibolu – hotel 3***.
20 octombrie 2025 || Gelibolu – Veliko Târnovo
Mic dejun. Ne îndreptăm spre Veliko Târnovo. Timp liber la dispoziția turiștilor.
Cazare în Veliko Târnovo – hotel 4****.
21 octombrie 2025 || Veliko Târnovo – Iași
Mic dejun. Ne îndreptăm spre Iaşi, unde vom sosi în cursul serii în funcțe de formalitățile vamale și trafic.
Tariful include:
-
Transport autocar, dotat cu aer conditionat, scaune rabatabile, linie audio-video;
-
Cazare 12 nopţi în hoteluri de 3***/4****, camere cu 2 paturi, baie proprie, tv;
-
12 mic dejun;
-
7 cine;
-
Asistenţă turistică din partea agenţiei.
Tariful nu include:
-
Recomandăm Asigurare medicală şi Asigurare Storno (indiferent de vârstă);
-
Intrările la obiectivele turistice și opționale;
-
Ferry – boat;
-
Ghizi locali;
-
Taxe de oraş;
-
Alte servicii decât cele menţionate în programul excursiei.
Acte necesare:
-
Carte de Identitate sau paşaport valabil cel puţin 6 luni de la data întoarcerii din excursie;
-
Adeverinţă notarială pentru persoanele sub 18 ani, care călătoresc fără părinţi sau doar cu unul dintre părinţi.
IMPORTANT:
-
Tariful este valabil pentru un grup de minim 40 de persoane.
-
Pentru un grup mai mic de 40 persoane, tariful se recalculează.
-
Agenția Marion Turism poate schimba ordinea obiectivelor turistice și ordinea opționalelor din program, fără a afecta structura excursiei.