16 iulie 2026 || Iaşi – Cheile Bicazului – Lacu Roşu – Castelul Lázár – Complexul Memorial „Aurel Vlaicu” – Hunedoara
Plecare din Iaşi la ora 600 din parcarea „Cinema Victoria” pe traseul Iaşi – Cheile Bicazului, zonă geografică deosebit de pitorească situată în partea centrală a Munților Hășmaș – Lacu Roşu. Ne continuam traseul spre Castelul Lázár, care este situat aproape de centrul satului Lăzarea şi care este unul dintre cele mai frumoase exemple pentru arhitectura renascentistă din Transilvania. Castelul a fost construit în timpul lui István Lázár. În anul 1707, castelul a fost incendiat de către armata imperială în urma unei campanii de represalii împotriva „kuruc”-ilor (oponenţii Habsburgilor). Printre personalităţile de seamă care au păşit pragul castelului se numără principele Gabriel Bethlen, mama lui fiind membră a familiei Lázár. Mihnea Vodă al Munteniei a fost ascuns în castelul Lázár timp de un an după ce a fost alungat de către turci, iar Petru Rareş al Moldovei a petrecut aici 11 ani, între 1527-1538. Continuăm cu Complexul Memorial „Aurel Vlaicu”. Casa memorială, monument istoric, a fost întreținută de urmașii lui Aurel Vlaicu, păstrându-și în mare parte aspectul inițial. În curte se mai păstrează șopronul și șura din vremea lui Aurel Vlaicu. În casă se păstrează diverse obiecte care au aparținut familiei, cazanul cu aburi construit de Vlaicu, schițe de proiect referitoare la invenții personale. Muzeul memorial adăpostește o colecție de obiecte legate de activitatea de aviator și inventator a lui Aurel Vlaicu: machete ale aparatelor de zbor construite de Vlaicu, instalații și unelte folosite de acesta, casca și costumul purtate la ultimul zbor și bucăți din avionul cu care s-a prăbușit în 13 septembrie 1913 lângă Câmpina, în tentativa de a trece Carpații cu un avion construit în întregime din metal, aparatul ”Vlaicu III”.
Cazare în Hunedoara – hotel 3***.
17 iulie 2026 || Peștera Bolii – Muzeul Mineritului – Mrea Lainici – Casa memorială Ecaterina Teodoroiu – Târgu Jiu
Mic dejun. Începem ziua cu Peștera Bolii – numele peșterii vine probabil de la familia Bolia care a avut încă din secolul XV-lea proprietăți de pământ și păduri în zonă. Luminile colorate, podurile cu design deosebit, sala de spectacole cu o acustică foarte bună, troița, picturile rupestre paleolitice, misterioasa icoană din perete a Maicii Domnului cu Pruncul, fac ca vizitarea acesteia să fie una relaxantă și interesantă. Continuăm cu Muzeul Mineritului din Petroșani care deține câteva mii de piese care atestă istoria mineritului din Valea Jiului. Sunt documente originale, fotocopii, schițe, utilaje miniere, salopete ale minerilor și multe alte obiecte ce conturează foarte bine munca acestor oameni, în măruntaiele pământului. De asemenea, mai pot fi admirate și obiecte care datează încă din anul 1900, cum ar fi un cărucior cu care se făcea transportul butoaielor de apă în mină sau aparatul de salvare cu burduf, primul tip de aparat de acest fel, tot de la 1900. Drumul ne duce spre Defileul Jiului – una dintre cele mai spectaculoase văi de râu din ţară care se întinde de-a lungul defileului pe care îl formează Jiul în nordul judeţului Gorj. Pe o distanţă de ~33 de kilometri, natura a creat cel mai frumos şi mai sălbatic defileu din ţară. Atât de sălbatic, încât aici au loc cele mai „nebune” curse de rafting. Mănăstirea Lainici este o mănăstire ortodoxă de călugări din România situată în defileul Jiului si aparține de Arhiepiscopia Craiovei, Mitropolia Olteniei. Aceasta a fost construită între anii 1812 și 1847 de boierii din regiune pe un deal care domină Valea Jiului. Ea adăpostește frumoase fresce interioare datând din 1860 și un iconostas compus din icoane în stil bizantin. În pictura bisericii de la nivelul superior sunt marcate deja cele mai importante momente din istoria bisericii creștine, cu cei mai reprezentativi Sfinți din toată lumea și din toate timpurile, ca o cronologie și universalitate creștină. Ultimul obiectiv al zilei este Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu”. Cunoscută drept „eroina de la Jiu” – un simbol al curajului și al devotamentului față de țară. Construită în anul 1884, casa familiei Teoderoiu a fost transformată în muzeu memorial în 1938. Vizitatorii pot descoperi aici detalii autentice despre viața și sacrificiul Ecaterinei, într-un spațiu ce păstrează atmosfera de început de secol XX. Pereții casei spun povestea unei tinere care a renunțat la visul de a deveni învățătoare, alegând în schimb calea frontului, acolo unde și-a pierdut viața în bătălia de la Muncelu, în 1917, conducându-și plutonul cu strigătul: „Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”. Casa Memorială este nu doar un muzeu, ci o mărturie vie despre dăruire, patriotism și identitate națională.
Cazare în Târgu Jiu – hotel 4****.
18 iulie 2026 || Ansamblul sculptural al lui Ctin Brâncuși – Complexul Muzeal Măldăreşti – Mrea Hurezi – Casa Memorială „Anton Pann” – Râmnicu Vâlcea
Mic dejun. Primul obiectiv al zilei este Ansamblul sculptural al lui Constantin Brâncuși din Târgu Jiu. Cele patru componente sculpturale: Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana infinitului sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m. Masa tăcerii, lucrată în calcar, reprezintă masa dinaintea confruntării cu bătălia la care urmează să participe combatanții. Timpul este dispus în clepsidrele-scaune care-l măsoară. Totul decurge în tăcere. Aleea scaunelor, compusă din două bănci de piatră și 30 scaune din piatră, pătrate (în formă de clepsidră) dispuse de o parte și de alta a aleii în grupuri de câte trei, fac legătura între grupul Mesei tăcerii și Poarta sărutului, situată spre est, la intrarea în parc. Poarta sărutului, construită din travertin, este poarta prin care se face trecerea spre o altă viață. Motivul sărutului, prezent pe stâlpii porții, ar putea fi interpretat și ca ochii care privesc spre interior. Coloana fără sfârșit, sau a „sacrificiului infinit”, considerată de către Sydnei Geist punctul de vârf al artei moderne, reprezintă un adevărat „testament spiritual” al artistului, un adevărat axis mundi, menit parcă să sprijine în veșnicie bolta cerului. Înaltă de 29,33 m, este constituită din 16 module. Ne deplasăm spre Complexul Muzeal Măldăreşti, în componenţa căruia intră “culele” Greceanu şi Duca, precum şi casa memorială a lui Ion Gheorghe Duca, un fost om politic liberal român ce a trăit între 1879 şi 1933. Parte a Patrimoniului Cultural Naţional, complexul cuprinde mai multe clădiri specifice arhitecturii civile din Oltenia şi mai bine de 3000 de exponate etnografice de mare valoare, inclusiv textile, port popular, obiecte de ceramică şi lemn, cele mai multe dintre ele aduse din centre precum Slătioara şi Târgu Mureş, precum şi lucruri personale ce aparţineau membrilor familiei Duca, printre care o colecţie mică de tablouri, piese de mobilier, diferite fotografii, volume de cărţi etc. Vizităm Mănăstirea Hurezi care este aşezată în partea de nord a judeţului Vâlcea, străjuită de codrii, într-un loc plin de farmec şi singuratate, a carui liniste o tulbura doar cantecul huhurezilor, acele păsări de noapte care au dat, probabil, numele acestor locuri şi al mănăstirii. Încheiem vizitele cu Casa Memorială „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, un adevărat monument de arhitectură urbană construit la jumătatea secolului al XVIII-lea de o familie de negustori de la sud de Dunăre. Deși veche, această casă cu foișor și pivniță cu gârlici (un mic hol) este una extrem de solidă, dovadă fiind faptul că a fost strămutată pe o distanță de 37 m în anul 1982. Etajul cuprinde o interesantă colecție de obiecte din epoca anilor 1800.
Cazare în Râmnicu Vâlcea – hotel 4****.
19 iulie 2026 || Valea Oltului – Mănăstirea Cozia – Herghelia de cai lipiţani – Iaşi
Mic dejun. Valea Oltului, cunoscută și sub numele de Defileul Oltului, este o vale spectaculoasă și una dintre cele mai importante rute de transport ce leagă Transilvania de Muntenia, traversând Carpații Meridionali. Defileul găzduiește numeroase monumente istorice, precum Mănăstirea Turnu, Schitul Cornet Mănăstirea Cozia (ctitoria lui Mircea cel Bătrân) pe care o vom vizita. Mănăstirea Cozia este una dintre cele mai vechi și mai importante mănăstiri din România, situată pe Valea Oltului, lângă orașul Călimănești. Biserica mănăstirii păstrează elemente arhitecturale bizantine și influențe sârbești, iar pictura interioară impresionează prin valoarea sa istorică și artistică. Mănăstirea Cozia este și locul de odihnă al lui Mircea cel Bătrân, fiind astăzi un important centru spiritual, istoric și turistic. Ultimul popas al zilei va fi la Herghelia de cai lipiţani de la Sâmbăta de Jos. Lipițanul este un cal cu o conformație armonioasă și elegantă. Datorită eleganței sale și a temperamentului, Lipițanul este principala rasă care se utilizează la marile școli de dresaj academic din lume. Ne continuăm călătoria spre Iaşi, unde vom ajunge in cursul serii in functie de trafic.