30 aprilie 2026 || Iaşi – Budapesta
Plecare din Iaşi la ora 0400 din parcarea Cinema Victoria pe traseul Gura Humorului – Vatra Dornei – Dej – Satu Mare – Budapesta. Sosim în Budapesta, unde vom avea timp liber.
Cazare în Budapesta – hotel 4****.
1 mai 2026 || Budapesta
Mic dejun. Vizităm oraṣul Budapesta. Prima oprire va fi la Parlament (vizită în interior) şi Catedrala Sf. Ştefan (vizită în interior). Continuăm cu Bastionul Pescarilor şi Biserica Matei Corvin (vizită în interior). Admirăm Schimbarea Gărzii la Palatul Prezidenţial. Seara, opţional, croazieră pe Dunăre, cu şampanie (durata ~1h).
Cazare în Budapesta – hotel 4****.
2 mai 2026 || Budapesta
Mic dejun. Pentru această zi vă propunem o excursie opţională în Defileul Dunării cu ghidul local (Parc Naţional ocrotit de UNESCO). Se vizitează oraşul medieval Szentendre (Sf. Andrei), oraş muzeu în aer liber al artiştilor plastici, Muzeul Satului, oraşul medieval Esztergom, care până în 1241 a fost capitala Ungariei, Bazilica Episcopală (Cardinală, a XII-a bazilică din lume ca mărime). Cetatea medievală Visegrad, capitala Ungariei în secolul al XIV-lea şi reşedinţa de vară al lui Matei Corvin. Opţional, aici se poate organiza un spectacol de lupte cavalereşti şi o masă bogată, tipic medieval, inclusiv băuturi (pălincă şi vinuri), în renumitul restaurant Renesance situat lângă palatul regal de vară al regelui Matei Corvin (prânzul se achită la faţa locului).
Cazare în Budapesta – hotel 4****.
3 mai 2026 || Budapesta – Iaşi
Mic dejun. Plecare spre România la ora 730, unde vom sosi în Iaşi în cursul serii, în funcţie de formalităţile vamale şi trafic.