26 martie 2026 || Iași – Fiumicino – Peninsula Sorrento
Întâlnire la aeroportul din Iași cu însoțitorul de grup pentru îmbarcare pe zborul companiei WizzAir, cu destinația Roma (decolare din Iaşi la ora locală 1220 şi sosire în Roma la ora locală 1350). Transfer la hotel în zona Peninsula Sorrento.
Cazare în zona Peninsula Sorrento – hotel 3***.
27 martie 2026 || Excursie opțională Napoli – Pompei
Mic dejun. Program liber pentru odihnă sau, opțional, excursie la Napoli – Pompei. Cel mai mare oraș din sudul Italiei, vestit printre altele și pentru delicioasa pizza napoletană, Napoli este un oraș care fascinează prin numeroasele atracții turistice. Fiecare monument are o istorie interesantă, impresionând anual mii de turiști. Orașul are unul dintre cele mai mari centre istorice din lume și se mândrește cu un număr de 448 de biserici istorice, cel mai mare număr din lume pentru un singur oraș. Tur de oraș panoramic Napoli. Continuăm excursia către Pompei, conservat pentru posteritate de erupția din anul 79 d.Hr., când clădirile și o parte din locuitorii săi au fost îngropați sub un munte de cenușă și materii vulcanice. Asta până când, după mai multe secole, arheologii au redescoperit Pompeiul pentru a observa modul de viață al locuitorilor romani din primul secol d.Hr.
Cazare în zona Peninsula Sorrento – hotel 3***.
28 martie 2026 || Excursie opțională – Insula Ischia
Mic dejun. Program liber pentru odihnă sau, opțional, excursie în Insula Ischia – cea mai mare din grupul celor trei insule din Golful Napoli, alături de Insula Capri și Insula Procida. Cu bogate resurse naturale, precum izvoare termale, noroaie vulcanice și ape minerale, insula este o adevărată comoară. Coasta insulei reprezintă un loc ideal de relaxare la plajă și în apele mării, iar interiorul muntos este numai bun pentru drumeții. De asemenea, o altă atracție o reprezintă și cel mai mare oraș al insulei, oraș ce îi poartă numele – Ischia. Acesta are două centre: Ischia Porto – centrul comercial și poartă denumirea portului principal, și Ischia Ponte – zona ce include și înconjoară podul ce leagă Castelul Aragonez de insulă. Acest castel este una dintre cele mai remarcabile atracții ale insulei Ischia și este construit pe o stâncă de magmă solidificată legată de mal prin intermediul unui pod de piatră. Castelul Aragonez se află la ~113 m altitudine, unde se poate ajunge fie urcând pe măgăruși, fie cu un ascensor modern. De pe terasele castelului poți admira la orizont vârful Vezuviului și celelalte două insule ale golfului Napoli: Capri și Procida. Întoarcere cu ferry-boat-ul la Napoli/Sorrento și transfer spre hotel.
Cazare în zona Peninsula Sorrento – hotel 3***.
29 martie 2026 || Excursie opțională – Insula Capri
Mic dejun. Program liber pentru odihnă sau, opțional, excursie în Insula Capri – insula sirenelor, cum o numeau grecii. Frumusețea ei deosebită, apele turcoaz și Grota Albastră au transformat-o într-un adevărat simbol turistic al Italiei. Vizităm satul Capri, fondat în jurul modernei Piazza Umberto I. Străzile împrejmuitoare abundă în cafenele, magazine de suvenire și boutique-uri de renume. Continuăm cu Anacapri, un sat mult mai liniștit ce ne va fermeca cu priveliști spectaculoase.
Cazare în zona Peninsula Sorrento – hotel 3***.
30 martie 2026 || Peninsula Sorrento – Fiumicino – Iași
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru îmbarcare pentru zborul companiei WizzAir cu destinația Iași (decolare din Roma la ora locală 1420, sosire în Iași la ora locală 1745).