11 mai 2026 || Iaşi – Viena – Porto – Figueira da Foz
Întâlnire la aeroportul din Iaşi cu însoţitorul de grup pentru îmbarcare pe zborul companiei Austrian Airlines, destinaţia Porto, cu escală în Viena (decolare din Iaşi la ora locală 0520, aterizare în Viena la ora locală 0600, apoi decolare din Viena la ora locală 0715 şi sosire în Porto la ora locală 0935). Ne deplasăm spre Porto, unde vom avea timp liber pentru descoperirea oraşului. În jurul orei 1400 ne deplasăm spre Figueira da Foz.
Cazare şi cină în Figueira da Foz – hotel 4****.
12 mai 2026 || Figueira da Foz – Aveiro – Coimbra
Mic dejun. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau excursie opţională – Începem ziua cu Aveiro, unul dintre cele mai frumoase orașe ale Portugaliei, care este adesea supranumit “Veneţia portugheză”, datorită ambarcațiunilor tradiționale ale orașului pictate în culori vii, care seamănă cu gondolele (moliceiros), a podurilor arcuite și a rețelei de canale pitorești. Apoi ne îndreptăm spre Coimbra, al treilea oraş ca mărime al Portugaliei, cea mai importantă aşezare din regiunea centrală a ţării, prima capitală portugheză, care ocupă un loc special în inimile tuturor portughezilor, deoarece aici a fost fondată în anul 1290, de către regele Dinis, prima Universitate din Portugalia, una dintre cele mai vechi din lume, inclusă în 2013 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic al oraşului care va include Universitatea şi Catedrala Se Velha de Coimbra Aeminium, simbolul oraşului, una dintre cele mai frumoase clădiri din Portugalia.
Cazare şi cină în Figueira da Foz – hotel 4****.
13 mai 2026 || Figueira da Foz – Tomar – Fatima
Mic dejun. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau excursie opţională – Tomar este unul dintre cele mai pline de farmec orășele din Portugalia, care cucerește de la prima vedere. Însă ceea ce face ca Tomar să fie cu adevărat extraordinar este Mănăstirea Ordinul lui Hristos, ansamblu arhitectural monahal cu totul aparte, care a fost la origine o fortăreaţă a ordinului Templierilor în secolul al XII-lea. Misteriosul ordin al templierilor deținea o putere enormă în Portugalia secolelor XII-XVI și a finanțat expedițiile care au dus la marile descoperiri ale epocii. Mănăstirea este expresia împietrită a măreției, fondată în 1160 de Marele Maestru al Templierilor. Traseul zilei va continua spre Fatima, renumit centru religios şi de pelerinaj, ridicat pe locul unde au avut loc mai multe apariţii ale Fecioarei Maria în anul 1917. Basilica Maicii Domnului din Fatima este un lăcaş de cult naţional însemnat atât pentru portughezi, cât şi pentru întreaga lume catolică. Aceasta a fost ridicată pe locul în care trei mici păstori, fraţii Jacinta de 7 ani şi Francisco Marto de 11 ani, însoţiţi de fetiţa Lucia dos Santos de 10 ani, au avut viziuni în care au recunoscut-o pe Maica Domnului, caracterizată de aceştia drept „o doamnă mai strălucitoare decât soarele”. Vom vizita Sanctuarul Fecioarei de la Fatima, centru mondial de pelerinaj al bisericii catolice, vom intra în biserica unde se află mormintele micilor păstori, Lucia, Francisco şi Jacinta, în Capela Apariţiilor şi în Catedrala modernă Igreja da Santissima Trindade, construită recent, într-un stil futurist.
Cazare şi cină în Figueira da Foz – hotel 4****.
14 mai 2026 || Figueira da Foz
Mic dejun. Timp liber la dispoziţia turiştilor.
Cazare şi cină în Figueira da Foz – hotel 4****.
15 mai 2026 || Figueira da Foz – Lisabona
Mic dejun. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau excursie opţională – Ne vom îndrepta spre Lisabona, capitala Portugaliei, situată la vărsarea Fluviului Tejo (Tagus) în Oceanul Atlantic. Tur cu autocarul în Lisabona, începând din partea veche a oraşului, continuând apoi cu cea modernă, descoperind pas cu pas atracţiile Lisabonei. Timp liber la dispoziţia turiştilor.
Cazare şi cină în Figueira da Foz – hotel 4****.
16 mai 2026 || Figueira da Foz – Batalha – Obidos
Mic dejun. Timp liber la dispoziţia turiştilor sau excursie opţională – Ne îndreptăm spre Batalha, unde vizităm superba mănăstire dominicană Santa Maria de Victoria, cu frumoasele sale vitralii, care datează din sec. al XV-lea, construită în onoarea victoriei de la Aljubarrota din anul 1386. Asemănătoare cu catedrala Notre Dame din Paris, mănăstirea este una dintre cele mai bine păstrate şi bine realizate structuri ale stilului gotic târziu din Portugalia, care păstrează însă şi multe elemente manueliene și care a devenit o mândrie naţională a Portugaliei, fiind adăugată pe lista UNESCO în anul 1983. Plecăm spre Obidos, unul dintre cele mai pitoreşti orăşele din Portugalia, complet închis între zidurile unui castel medieval, cu străzi înguste şi căsuţe albe tradiţionale, cu balcoane din fier forjat, fiind fără îndoială una dintre cele mai clasice aşezări fortificate din Portugalia. Intrăm în Obidos prin poarta estică ridicată în sec. al XVIII-lea, ne plimbăm pe străduţele pietonale pavate cu piatră, printre casele cu ziduri albe şi vizităm biserica gotică renascentistă Santa Maria, care adăposteşte picturi din sec. al XVII-lea.
Cazare şi cină în Figueira da Foz – hotel 4****.
17 mai 2026 || Figueira da Foz – Santiago de Compostela
Mic dejun. Ne îndreptăm spre Santiago de Compostela, capitala istorică a provinciei spaniole Galicia. Vom traversa frontiera în Spania, pentru a ajunge în oraşul pelerinilor, al treilea mare oraş sfânt şi centru spiritual al creştinismului, după Ierusalim şi Vatican, distrus de armatele musulmane la sfârşitul sec. al X-lea, care a fost complet reconstruit în secolul următor. Cu ale sale clădiri în stil roman, gotic şi baroc, oraşul vechi este una dintre cele mai frumoase zone urbane din lume, cu străduţe pietruite care se deschid în pieţe largi, cu importante edificii care înconjoară impresionanta Catedrală, unde se găseşte şi celebrul Portico de la Gloria. Partea veche a oraşului Santiago de Compostela a fost integrată în Patrimoniul Mondial al siturilor protejate de UNESCO încă din anul 1985. Aşezarea a devenit un nucleu al pelerinajului creştin după descoperirea unui mormânt despre care s-a presupus că aparţine Sf. Apostol Iacob, fratele Sf. Apostol Ioan (Santiago el Mayor, în spaniolă). Tradiţia populară privind numele de „Compostela” afirmă provenienţa acestuia din cuvintele latine „campus stellae”, însemnând „câmpuri de stele”, ducând mai departe la traducerea întregului nume „Santiago de Compostela” prin „Sf. Iacob din câmpul cu stele”. Se spune că moaştele Sf. Apostol Iacob au fost aduse în Spania din Orientul Mijlociu şi ar fi fost îngropate în locul în care un păstor ar fi zărit o stea, iar mai apoi a ridicat o biserică deasupra lor. Mai târziu mica bisericuţă a ajuns să fie înlocuită cu actuala Catedrală din Santiago de Compostella.
Cazare în Santiago de Compostela – hotel 3***.
18 mai 2026 || Santiago de Compostela – Porto
Mic dejun. Ne îndreptăm spre Porto. Ne întâlnim cu ghidul local şi vom face un tur al oraşului, care va include Ribeira, impunatoarea Catedrală Veche, Biserica Sao Francisco, clădirea Bursei, Primăria, sediul Băncii Naţionale şi zona centrală cu Gara Sao Bento, faimoasă pentru Naponurile din plăci ceramice (azulejos) care descriu diverse personalităţi şi scene istorice de mare importanţă pentru istoria Portugaliei. În continuare vom admira podul Dom Luis I, emblema oraşului, proiectat de Theophile Seyrig, discipolul faimosului francez Gustave Eiffel. Timp liber pentru a descoperi oraşul cu arterele sale comerciale şi cu restaurantele în care se servesc preparate tradiţionale precum tripas, francesinha şi multe altele.
Cazare în Porto – hotel 3***.
19 mai 2026 || Porto – Viena – Iaşi
Mic dejun. Transfer la Aeroportul din Porto pentru îmbarcare pe zborul companiei Austrian Airlines spre Viena (decolare la ora locală 1330, sosire în Viena la ora locală 1740). Continuăm cu zborul spre Iaşi (decolare la ora locală 2250 şi sosire în Iaşi la ora locală 0120).